Îţi cunoşti toţi vecinii?
July 28th, 2010 | Published in D'ale mele | 2 Comments
Nu e ceva obligatoriu, nici ceva opţional. E ceva între.
Vă pune vouă această întrebare omul care nu ştie decât 4-5 familii dintr-un bloc cu 31 de apartamente. Şi nici nu m-a pălit ruşinea, dar sunt tare curioasă dacă există cineva care să ştie de la A la Z ce vecinii are. Exceptându-i pe cei care sunt administratori sau au nevoie să ştie aceste nume din alte motive.
Uneori mă întâlnesc cu alţi vecini, cu aceia pe care îi ştiu şi dacă mai vine vorba de alte familii îmi dau seama că nu ştiu despre cine vorbeşte şi instantaneu apare impresia că nu ştiu nici pe ce lume trăiesc. Evident, nu mă apucă sentimentul ăsta de vinovăţie mereu pentru că nu prea am probleme cu vinovăţia prea des.
Dar eu am rămas şocată când cineva mi-a înşirat pe rând fiecare familie de la etajul 1 până la 8…
„Pfiuuuuu…” Am făcut eu când m-am gândit cât de îngrămâdită sunt în mintea mea. Eu abia ştiu cine sta vizavi de uşa mea şi până şi acolo încurc familiile.
Nu m-am gândit să învăţ numele vecinilor din comoditate. Nu mi se pare ceva ce ar trebui să ştiu neapărat şi dacă am nevoie de ceva, pot uşor să bat la uşa fiecăruia şi să aflu.
Totuşi…„pfiuuu”…cum să nu ştiu eu cine îmi sunt vecinii în condiţiile în care unii ştiu şi unde învăţ, ce şcoală primară am terminat şi grădiniţa la care am fost?!
***
Tu îţi cunoşti vecinii?

July 28th, 2010 at 4:29 PM (#)
Îi ştiu pe toţi, dar nu mă pune să le înşir numele, că aşa nu mă pricep. Ştiu cum îi cheamă pe toţi, dar tre’ să mă gândesc puţin ca să-ţi spun numele lor fără să greşesc
July 28th, 2010 at 5:51 PM (#)
nu, nici nu m-am fortat…eu stau la casa!