22minutes

Hai să fim sinceri, toţi avem haterii noştri. Ştiţi voi…acele IP-uri care  aduc anumite comentarii ce deranjează sau nu sunt bine venite. Nimeni nu-mi poate spune sau convinge că nu a primit niciodată comentarii răutăcioase sau injurii. Este inevitabil să fim plăcuţi de toţi cei care ne citesc şi e perfect normal să existe şi oameni care ne admiră şi ne susţin pe toată perioada în care scriem, fie că mai avem articole de tot jegul, fie că progresăm.

Evident, şi haterii au partea lor bună. Unii îmi mai spun mie să cobor cu picioarele pe pământ şi să nu mă mai laud, alţii m-ar omorî şi tot aşa, dar asta e un semnal de alarmă pentru mine. Pentru că deh, atunci când lumea nu te place trebuie să fie un motiv şi chiar dacă nu îi poţi mulţumi pe toţi, poţi face în aşa fel încât să mulţumeşti majoritatea.

Aşadar, un prim motiv pentru care îmi plac haterii: te trag mereu de mânecă dacă ţi-o iei în cap (fiecare cu ce-şi ia în cap). Un al doilea motiv ar fi reprezentat de faptul că ţi se deschid ochii  spre alte puncte de vedere, astfel încât să pui în balanţă mai multe posibilităţi. Al treilea: îţi dau idei bune când te apucă nervii din cauza lor.

Cu toate că unii sunt insistenţi şi îşi pierd mult timp criticând, mie chiar mi se pare absolut necesar să ai câte un hater prin preajmă, cine ştie cum deveniţi prieteni pe viaţă.

Vă mulţumesc dragii mei hateri, sunteţi nişte minunaţi! Vă pup! :*

Share/Save

Trebuia să ne întâlnim cu toţii pe 22 august, la ora 5 p.m în faţă la liceul Cuza. Eu am ajuns ceva mai târziu şi am avut plăcerea să stau în compania lui PatrickDan, a Iuliei şi a lui Shmen.

Cu toate că organizatoarea a fost plecată, cât timp am stat eu am avut timp să remarc noua coafură a Iuliei, buna dispoziţie a lui Dan şi panica lui Ionuţ când nu îşi mai găsea banii. :))

Ca de obicei, Wasserman-ul începea să devină din ce în ce mai aglomerat şi pun pariu că lângă, la Hypnotic era gol goluţ.

După cum au scris şi colegii mei de blogosferă, a fost şi o surpriză la mijloc. Surpriză care mi-a ridicat şi mie un semn de întrebare pe moment.

Rămâne să descoperiţi despre ce e vorba!

Share/Save

Am mai bine de 2 ani de blogging şi încă mai aberez pe pagina asta. Acum, na, cu domeniu cu tot, am trecut prin toate perioadele posibile: blogspot, wordpress, etc.

Cert e că nu pot să renunţ aşa uşor, chiar dacă m-a mai înjurat lumea, chiar dacă m-au urât toţi haterii posibili, nu pot şi asta e clar.

Am încercat să mă las, să nu mai scriu, să îmi văd de viaţă ca un om care nu ştie ce e aia tehnologie şi s-a dovedit a fi o luptă imposibilă cu mine însămi, pentru că de fiecare dată când aveam o idee primul impuls era să scriu pe blog.

E posibil ca pentru toţi cei care scriu să fi devenit o obsesie scrisul ăsta, că dacă se prinde de tine greu se mai lasă, un exemlu trist fiind chiar eu.

De ce am încercat să mă las de blogging?

Pentru că am considerat că am nevoie de o reîmprospătare, de a schimba ceva în viaţa mea şi cum bloggingul îmi ocupa cam mult timp în perioada în care scriam zilnic vreo două articole, observam la sfârşitul zilei cât de obosiţi îmi erau ochii şi cât de amorţită eram de la statul pe scaun. Aşadar, ajunsesem la ideea clară că trebuie să mă las.

Cum am revenit la gânduri mai bune?

Cred că mi se făcuse dor de hateri şi de timpul pierdut pe site-urile de socializare şi mi-am „ucis” dorinţa de a mă lăsa de scris. Chiar dacă scriu mai rar, nu pot să mă prefac indiferentă în faţa celor doi ani de scris. Practic am crescut cu acest blog şi blogul a crescut cu mine. E deja o parte din Ioana.

Ce am de gând pe viitor?

Nu cred că am vreun plan anume. O să continui până o să consider că am îmbătrânit prea mult pentru această meserie.

Până una alta…tot pe aici voi fi. :)

Share/Save

Mă gândesc de vreo câteva zile cât de uşor am introdus câteva personaje din viaţa mea în aceste posturi. Începând de la mama, sora-mea şi câţiva oameni cu care întreţin des dialoguri. Plus că nu mi-a trecut prin minte să fac asta cu un scop anume, nu voiam  să demonstrez ceva anume ci totul s-a transformat în articole deodată.

Nici nu am cerut acordul, nici nu am considerat că ar fi fost nevoie, doar am transpus realitatea în virtual prin intermediul unora. Uşor, uşor mi-au devenit personaje constante. Cu toate că nu le spun numele, ci doar menţionez importanţa lor în aceste posturi, în mintea mea am clar o imagine a tuturor celor care m-au ajutat indirect să construiesc acest blog.

Îmi vine de multe ori să le mulţumesc acelora de care râd în unele articole, de care îmi bat joc fără să vreau (sau vreau) pentru că le datorez cam tot.

Dacă voi continua în acelaşi stil voi avea multe persoanje ca într-un basm iar când voi decide să îmi închei „cariera” de blogger voi face o listă a tututor celor care au trecut prin articolele mele cu o anumită referinţă.

Share/Save

Ne vedem pe 23.5.2010, pe terasa de la Times Pub din Focşani la orele 17:00. Din câte zice Grim, datele se pot schimba în funcţie de participanţi.

Aşadar, toţi utilizatorii Twitter pot veni + cei care îşi vor face cont. Vedeţi că Grim e insistent, aşa că dacă îi promiteţi că vă faceţi cont, fiţi siguri că vă veţi face.

Aştept(ăm) confirmări!

Share/Save

Iar fac un apropo la Grim ca să-i aduc mai mulţi oameni pe blog, dar nenea ăsta mereu îmi reproşează că nu-s activă, dom’le, pe Twitter. Pe lângă asta mai comentează despre faptul că stau pe facebook şi nu scriu  mai mult pe blog. Încep să cred că vrea să mă omoare, că ieri s-a uitat cam dubios la mine şi ne-am întâlnit şi de două ori în aceeaşi zi fără să intenţionăm, asta după ce-a trecut ziua de duminică când trebuia să-l invit afară (că-i tot promit de câteva luni).

Şi cum ziceam de Twitter…am doar 500 şi ceva de mesaje aruncate pe acolo. Nu ştiu cum de-au ajuns alţii la 934876376344893386372112937229023784389573489. Cum poţi sta non stop şi să scrii mereu câte ceva?! :-s Adicăăăa, nu te plictiseşti, nu te irită la un moment dat toate lucrurile alea, nu te deranjează culoare paginii?!

Cum poţi scrie orice?! Aici nu mai înţeleg. Şi la cele 565 de tweets tot simt că am aberat cumplit. Treabă interesantă, twitter-ul ăsta.

Share/Save

Am traversat o perioadă în care nu am vrut să citesc niciun blog. De asemenea, nu-mi venea nici mie să scriu ceva, după cum s-a observat. Aveam idei la care renunţam, la un moment dat chiar voiam să-mi şterg orice urmă prin blogosferă. Ş-aşa simt că @Grim a scris  un articol bătând un apropo mare la gândurile mele.

Voiam să renunţ pentru că îmi lua mult timp şi încă îmi ia mult timp. Pierdeam ore întregi numai comentând la alţii, schimbând anumite lucruri pe blog şi tot aşa. Până când am zis că nu se mai poate, că nu fac nimic altceva şi eram hotărâtă să renunţ la tot ce îmi aducea blogul: idei, exersare, prieteni.

Paradoxal, încă mai scriu.

Vă spuneam de faptul că dacă nu eşti activ îţi pierzi locul. Cât nu am comentat la alţii, vizualizările mele s-au redus, de când am început să hoinăresc prin blogosferă, mi-au revenit vizitatorii. Plus faptul că simţeam nevoia acută de a fi din nou ironică şi să-mi manifest indignarea pe blog.

Nu-ţi dă nimeni mură-n gură vizitatori. Contează cât de activ eşti pentru că asta înseamnă blogging.

Share/Save

Reporter: 22minutes

V.I.P: F

R: Bună seara, domnule F, bine aţi venit.

F: Mulţumesc, sper să ne înţelegem!

R: Şi eu. Spuneţi-mi, de ce vreţi să vă păstraţi anonimatul?

F: Am o oroare faţă de divulgarea informaţiilor proprii pe internet. Prefer să folosesc iniţiala numelui.

R: Dar observ o poză cu dumneavoastră…

F: Sunt eu la tinereţe, nu-mi fac griji.

R: Cum vă simţiţi în rolul mascotei acestui blog?

F: Nu e nimic…extraordinar, sper să fiu un bun sfătuitor!

R: Sunteţi confecţionat din plastilină, deci sunteţi fragil, cam cât credeţi că veţi rezista, adică…durata dumneavoastră de viaţă?

F: Sper să nu atenteze nimeni la capul meu. Am doar cap, atât. Cât despre viaţa mea…eternitate. După ce moare Ioana voi scrie eu articolele, deocamdată sunt prima ei mână.

R: Am înţeles, să ne fie într-un ceas bun!

***

Am turbat.

Share/Save

Trebuie neapărat să mă las de discursuri ca să nu atentez la starea de bine a cititorilor.

Ş-aşa vă plictisesc zilnic sau la câteva zile, ar fi cazul să-mi reînoiesc porţia de bun simţ şi să vă ţin la curent cu ideile mele.

Găsesc în blogging varianta cea mai bună pentru a ţine legătura cu prietenii care te dau dispărut dacă nu îi suni regulat sau dacă nu  dai dublu click pe numele lor în lista de y.m ca să îi ţii la curent cu veştile.

Un link la status ca să-i învăţ unde dau de mine şi m-am scos. Nu mai trebuie să le povestesc foarte multe pentru că deja mi-am spălat rufele în faţa publicului online.

Cu toate că blog-ul îmi ia foarte mult timp, nu ca să fac 10000 de ciorne pe care să le postez la un anumit interval, ci ca să îi citesc pe alţii, nu regret că m-am apucat de treaba asta. Îi drept, în ultima vreme n-am mai comentat la toţi, dar îi vizitez regulat.

Un alt lucru pe care eu îl consider cel ma bun aliat al individului debusolat este  varietatea de idei prezentă pe  alte bloguri. Nu e ca şi când ai citi un ziar online care îţi bagă în cap numai o singură opinie, asta dacă ignorăm comentariile. Pe bloguri găseşti aceeaşi opinie descusută, comentată şi multe altele care să o contrazică.

Astfel, vreau să încadrez această ocupaţie a mea în gama celor mai plăcute lucruri pe care le-am făcut/ le fac.

Share/Save