Adevărul este că îmi plac şi mie atât timp cât sunt calzi şi miros bine.  Obişnuiesc să-mi iau 4 covrigi şi scap de foame pentru câteva ore, aşa am descoperit şi că aş putea să-mi iau la şcoală nişte covrigi şi să nu mai dau banii pe alte prostii de la chioşcul de lângă liceu.

Revenind la cele 8763286235 de covrigării din Focşani. E ciudat că înainte să apară toate acestea, nu găseai covrigi decât în patiserii, iar acum au apărut brusc peste tot. Lume este la coadă de fiecare dată. Se stă cu minutele, iar după ce s-au răcit covrigii…îi poţi arunca pentru că nu mai sunt buni.

Deci…dacă vrei să mănânci covrigi ia-i mereu calzi şi mănâncă-i repede!

Share/Save

Nu ştiu cum e situaţia la alte dudui de-o seamă cu mine. S-ar putea să fie tinereţea vinovată pentru faptul că nu îmi place să fiu dură.

Dar încerc să înţeleg. Să spunem că tu ca fată, adoleşcentă ai o afinitate pentru gustul berii (de exemplu). Okay, îţi place gustul, am înţeles. Îţi comanzi o bere, nicio problemă. O comanzi pe a doua cu gândul că rezişti fără probleme fără să ţi se urce la cap. Dar când vezi că treci de a 3-a mie mi se pare un simplu gest idiot doar ca să faci impresie. De altfel, o impresie foarte proastă. Nimănui nu îi place să vadă fete cu alcoolul la cap. Mi se pare absolut jenant. Nu te învinuieşte nimeni că îţi place ceea ce bei, dar măcar bea cu bun simţ, mai ales dacă eşti încă în grija părinţilor tăi, legal vorbind.

Repet, poate sunt eu foarte în urmă, comunistă şi toate astea, dar mereu am avut o reacţie ciudată când am văzut fete depăşind limita. Nu de alta, dar parcă nu le stă bine dându-se ceea ce nu sunt. Zic şi eu aşa…părerea unui spectator.

Share/Save

Share/Save

Evident, şi haterii au partea lor bună. Unii îmi mai spun mie să cobor cu picioarele pe pământ şi să nu mă mai laud, alţii m-ar omorî şi tot aşa, dar asta e un semnal de alarmă pentru mine. Pentru că deh, atunci când lumea nu te place trebuie să fie un motiv şi chiar dacă nu îi poţi mulţumi pe toţi, poţi face în aşa fel încât să mulţumeşti majoritatea.

Aşadar, un prim motiv pentru care îmi plac haterii: te trag mereu de mânecă dacă ţi-o iei în cap (fiecare cu ce-şi ia în cap). Un al doilea motiv ar fi reprezentat de faptul că ţi se deschid ochii  spre alte puncte de vedere, astfel încât să pui în balanţă mai multe posibilităţi. Al treilea: îţi dau idei bune când te apucă nervii din cauza lor.

Cu toate că unii sunt insistenţi şi îşi pierd mult timp criticând, mie chiar mi se pare absolut necesar să ai câte un hater prin preajmă, cine ştie cum deveniţi prieteni pe viaţă.

Vă mulţumesc dragii mei hateri, sunteţi nişte minunaţi! Vă pup! :*

Share/Save

Tot ce pot să spun este că de fiecare dată când ştiu că urmează un început, de orice fel ar fi el, ţin să îmi promit mie o grămadă de lucruri, să spun că voi fi nu ştiu cum, etc. Ei bine, de anul acesta mai promit ceva: că mă las de promisiunilea astea (de mai sus). O să meargă totul de la sine, dacă e să meargă, bineînţeles.

Să ne vedem cu bine şi de-acum încolo!

Share/Save

1. Îmi place să ascult lumea. Ceea ce-ar trebui să fie egal cu „sunt o bună ascultătoare”. Nu ştiu dacă cei pe care îi ascult au aceiaşi impresie dar sper să nu fi început deja să bat câmpii. Pur şi simplu îmi face mai multă plăcere să-i ascult pe ceilalţi decât să încep eu cu poveştile vieţii mele.

2. Îmi place mai mult să acţionez decât să pălăvrăgesc. Nu mă ocup de ceea ce nu mi se pare important şi nu vorbesc atunci când nu am motiv. Sunt un om destul de practic.

3. Mă adaptez destul de uşor la toate mediile dacă este nevoie. Chiar dacă mă trezesc uneori plângându-mă de anumite lucruri, sunt rezistentă.

4. Sunt cam secretoasă dacă asta poate fi o calitate. Fiind o secretoasă, ţin să cred că mă pricep în a-mi ţine gura atunci când trebuie. Indiferent de cine îmi spune problemele lui, totul rămâne la mine. Sunt de încredere.

5. Următoarea calitate s-ar putea să nu fie chiar cea mai grozavă, dar sunt un om cam serios. Nu sunt plină de umor şi nu mă pricep să spun lucruri amuzante. Din acest motiv m-am axat mai mult pe seriozitate. Îmi fac treaba aşa cum trebuie, fără superficialitate (asta îmi aminteşte de mine în clasele 1-4 când îmi spunea mama că îmi făceam temele superficial şi eu nu ştiam ce vrea să zică cu asta).

6.  Nu fac diferenţe între preferinţele oamenilor. Nu am nimic cu rasele oamenilor, cu credinţa lor, stilul de îmbrăcăminte, înclinaţiile sexuale sau altele de acest gen. Sunt foarte permisivă, indiferent de subiect.

Şi cam asta ar fi, destul de greu să pui aceste lucruri în oridine. Ar fi fost mai uşor dacă mi s-ar fi cerut să scriu defectele.

Leapşa să meargă mai departe la Makavelis,  Cristina, profesoara mea din 5-8. :)

Share/Save

De exemplu, ieri am plecat la 9:30 de-acasă şi m-am întors la 19:30, fără să fi mâncat nimic, fără să fi visat măcar să îmbuc ceva pe timpul zilei. Totul se datorează unor doriţe de-ale mele de care nu pot şi nu vreau să scap. Dar nu asta vreau să vă spun, ci altceva.

Acum că timpul la PC îmi este limitat, tot ceea ce fac atunci când e o portiţă de respiro este cititul. Numai că toată ziua vegetez, asta dacă nu merg întruna şi nu e un lucru de care să fiu mândră. Pur şi simplu simt cum îmi îmbătrâneşte pielea pe mine.

Şi ca să elimin acest sentiment mi-am propus de câteva zile să ies în fiecare seară să alerg dar de când mi-am propus asta tot plouă. Bineînţeles, există şi posibilitatea de a face niţel sport şi în casă, dar parcă nu e spaţiu destul şi simt mereu că voi lovi ceva în timpul exerciţiilor.

De menţionat că până nu scap de drumurile mele zilnice, s-ar putea să fiu cam greu de găsit.

P.S Atunci când se întoarce soarele, prima mea ţintă va fi stadionul. Până atunci…mai încerc să găsesc timp pentru articole.

Share/Save

Am plecat înspre bibliotecă după ce am hotărât că trebuie să profit de cât mai e vacanţă şi să îmi încânt ochii cu ceva care să finalizeze această vacanţă.

Am ajuns la prima destinaţie, am predat ceea ce aveam din urmă rugând bibliotecara să-mi dea ce voiam din prea multă comoditate. Adică îmi era lene să îmi caut cărţile. Doamna s-a ridicat zâmbind, mai mult râzând şi mi-a zis: „Ia, vino cu mine să îţi arăt cum să cauţi cărţile, aşa, pentru că am eu foarte mult timp acum”.

În gândul meu a explodat fraza: Nu se poateeeeee, chiar are de gând să mă ducă la PC să-mi arate cum să caut o carte când e foarte simplu să îţi rupi puţin gâtul privind raftul?!!!

Şi da, asta a făcut. A încercat ea să-mi explice ceea ce deja ştiam, dar pe parcursul explicaţiilor ei la care nu eram atentă m-a cuprins un calm extraordinar de-am zis că ş-aşa nici eu nu am ce să fac acasă şi nu ar fi rău dacă m-aş destinde. Prin urmare, am dezvoltat un scurt dialog cu bibliotecara cea drăguţă.

Mi-am amintit acum că în momentul în care am intrat în bibliotecă am stat şi mi-am căutat personal cărţile în PC ca să nu mă trezesc auzind: „Dar nu avem cartea…” şi aşa am văzut aşteptând locul la calculator un călugăr care voia să ia anumite cărţi, dar m-a izbit puţin modul în care mi-a vorbit: „Gata, măi…ai terminat?” şi imediat aş putea adăoga emoticonul ‘:)’ ceea ce-ar trebui să însemne că modul în care m-a abordat a fost fantastic de prietenos. Nu-mi venea să cred! Plus că nu mi-am dat seama că aştepta să îşi caute la răndul lui volumele ce le voia, că altfel m-aş fi grăbit.

Păstrez şi acum în minte ochii negrii ai călugărului şi vocea extrem de unică pentru mine cel puţin, care nu am mai avut şansa să aud o voce ca a acestui om.

În bibliotecă, după ce a stat doamna şi m-a instruit (cinism, cinism!!!), am dat de două chipuri extrem de cunoscute pe care nu le mai văzusem de ceva timp. Sună a aberaţii cumplite, dar ambele persoane au vorbit foarte prietenos, de mi-a intensificat şocul pe care îl aveam de la experienţa anterioară (de mai sus).

M-am îndreptat înspre piaţă că mi se făcuse subit poftă de pâine împletită. Soarele îmi ardea capul, mâinile, trupul, intenstinele, tot ce se putea.

Am intrat în brutărie şi am stat să-mi caut banii prin toate buzunarele. În spatele meu se aşază un bătrân de vreo 65 de ani şi îi spun veselă: „Poftiţi în faţa mea” că eu oricum nu îmi găseam banii, dar dânsul mi-a replicat frumos: „Cum să fac asta, sunteţi la rând dumneavoastră, nu eu!”.

OOOOKKK. A înnebunit lupul.

Să menţionez că am prins o pâine împletită caldă şi drept răsplată am creionat cel mai frumos zâmbet pe care l-aş fi putut creea pentru cei din brutărie.

Aşadar am luat-o spre casă, rezumând toate lucrurile care m-au mirat astăzi. Pentru cei care citiţi ceea ce scriu eu aici s-ar putea să sune a aiureli, însă eu m-am simţit destul de ciudat trecând prin toate aceste întâmplări prietenoase  la care nu mă aşteptam.

Mai este până se termină ziua, oare ce se mai poate întâmpla?!

Share/Save

Am ieşit ieri din casă. La primul semafor s-a făcut roşu. Întâmplător m-am întors în partea opusă semaforului şi am văzut un bărbat înalt şi forţos care se scărpina la zona intimă-nu că acest lucru nu ar fi devenit o obişnuinţă. Am trecut cu vederea zicând că nu ai ce să-i ceri prea mult din moment ce eu m-am uitat la el şi dânsul încă îşi continua ritualul.

Între timp, domnul trece strada pe roşu, se face verde şi pentru mine, dar nici că ajunge domnul pe partea cealaltă că-l văd scârpinându-se şi în partea posteriorului. Am mers mai departe râzând în gândul meu: „Doamne, sunt la camera ascunsă?!!”.

Am încercat să-l depăşeşc pe om, când, la un moment dat se apleacă şi îşi scoate adidasul din piciorul stâng după care şi şoseata. M-a bufnit râsul pe loc şi am grăbit pasul ca nu cumva să mă vadă în răutatea mea.

Aşa ceva n-am mai întâlnit, a fost omul zilei.

Share/Save

Cu toate că organizatoarea a fost plecată, cât timp am stat eu am avut timp să remarc noua coafură a Iuliei, buna dispoziţie a lui Dan şi panica lui Ionuţ când nu îşi mai găsea banii. :))

Ca de obicei, Wasserman-ul începea să devină din ce în ce mai aglomerat şi pun pariu că lângă, la Hypnotic era gol goluţ.

După cum au scris şi colegii mei de blogosferă, a fost şi o surpriză la mijloc. Surpriză care mi-a ridicat şi mie un semn de întrebare pe moment.

Rămâne să descoperiţi despre ce e vorba!

Share/Save