Definiţie: Sentiment de dragoste și devotament fată de patrie și de popor, statornicit în decursul istoriei.
***
Multă lume ştie că aştept cu ardoare ziua în care voi pleca din ţară. Nu pentru că nu îmi place România sau pentru că nu îmi plac oamenii. Este imposibil să afirm aşa ceva atâta timp cât eu mă ştiu româncă şi am acest respect faţă de locul unde m-am născut.
M-am plâns şi eu de momentele în care eram puşi în aceeaşi oală cu oamenii răi din Italia sau alte ţări afectate de „românii criminali” dar nu e acesta motivul pentru care aş pleca.
Este mai mult un lucru pe care îl simt, care ştiu că trebuie să se îndeplinească la un moment dat. E visul meu din copilărie să mă mut în altă ţară şi să-mi construiec o viaţă tipic respectivei ţări; să las totul în urmă şi să devin un alt om (şi nu, nu sufăr de niciun complex, nu vreau să fiu un alt om pentru că nu sunt mulţumită de mine, ci vreau să văd cum e să simţi că iei viaţă din nou).
Din acest punct de vedere eu nu mă pot simţi vinovată atunci când sunt acuzată că nu îmi iubesc ţara şi din vina mea sau a celor ca mine, România pierde valori.
Această ţară va pierde valori mulţi ani la rând dacă nu învaţă cum să se aprecieze ceea ce îi place omului să facă şi nu vom mai fii obligaţi în continuare să ne alegem o meserie diferită faţa de specialitatea pe care o deţinem.
Ceea ce aş acuza eu drept lipsă de respect pentru această ţară sunt următoarele lucruri:
1) Majoritatea trupelor româneşti cântă în altă limbă decât în română.
2) Majoritatea trupelor româneşti au nume străine.
3) Reclamele de la TV se folosesc de limba engleză pentru a se promova.
4) Oamenii introduc cuvinte din alte limbi în vocabularul uzual.
Înţeleg că dacă foloseşti engleza în versurile melodiilor tale te adresezi unui public mai mare, dar asta nu înseamnă că habar n-ai să te exprimi în română şi că încet, încet te desprinzi de ceea ce te face român?!
Şi mie îmi place să întreţin discuţii în engleză dar numai în engleză dacă e vorba de engleză. Nu amestec 10 limbi ca să spun o frază.
Ceea ce mi se pare mie o acuzaţie fără motiv este că eu nu fug de ţara mea, nu îmi reneg meleagurile şi nici nu protestez împotriva niciunui român însă plecare mea din ţară şi uitarea locului de unde am plecat sunt două noţiuni complet diferite.
Probabil pare că mă bat cap în cap în afirmaţii, dar e imposibil să te simţi vinovat că vrei să pleci altundeva, unde poţi fi apreciat aşa cum trebuie. Iar mai târziu, când poate cei de la conducerea ţării vor afla că merită să investească mai mult în tineri, nu vor mai exista persoane ca mine.
Nu îmi doresc să plec pentru că nu îmi iubesc ţara ci pentru că simt că ţara nu mă iubeşte aşa cum ar trebui.
***
Sunt conştientă, într-un mod sau altul că cei care îşi doresc să plece din România ar reuşi să aducă ceva nou în mulţi ani dacă nu ar mai pleca. Dar, în acest moment, nici nu pot spera că ar exista persoane peste 35 de ani care să aibă încredere în alţii, mai tineri. Atunci când vom realiza că vârsta nu aduce neapărat numai lipsă de experienţă ci şi idei pentru întinerirea gândirii româneşti, vom putea spune că se merită să tragi cu dinţii de o ţară întreagă pentru binele tuturor.
Mulţi dintre voi m-ar putea întreba de ce nu mă gândesc să preiau iniţiativa, că dacă mi-aş iubi ţara aşa cum spun nu aş lăsa-o să de ducă de râpă. Însă, vă întreb eu, aţi uitat unde se află puterea în stat?! Ce vreţi, să aduc paranormalul la TV ca să fac mai mult rating?
Share/Save
