Arta Contemporana – Argument Estetic in Sprijinul Eficientei Turistice

Ad Blocker Detected

Our website is made possible by displaying online advertisements to our visitors. Please consider supporting us by disabling your ad blocker.

In incercarea de a oferi calatorilor si turistilor o paleta larga de optiuni de petrecere a timpului liber, organizatorii de excursii si vacante, agentiile de turism, dar si centrele de informare turistica trebuie sa reevalueze rolul manifestarilor contemporane, de la muzica, pictura, fotografie, pina la street-art si graffiti. Admirata si contestata deopotriva, arta moderna (re)defineste coordonatele unui oras medieval sau ale unei zone turistice clasice. Iata trei solutii creative care, dincolo de ineditul lor, au adus succes si au improspatat ofertele consacrate ale regiunilor respective.

Rusia – inapoi in viitor

Misiune: crestere turistica. Obiectiv: Bakhmetevsky Bus Garage – o cladire-gigant de caramida rosie, situata langa Stadionul Olimpic din Moscova, o hala-garaj construita in 1926 de Konstantin Melnikov, si, nu in ultimul rand, un reper turistic din perioada constructivista a istoriei arhitecturii ruse. Cladirea – un vast paralelogram de 8500 de metri patrati, o combinatie neobisnuita de ferestre verticale si circulare – a fost redeschisa sub numele de Garage Center for Contemporary Culture si a devenit punctul zero al expozitiilor de arta vizuala sustinute de artistii de avangarda din Rusia.

Constructivismul – miscarea artistica nascuta in Uniunea Sovietica dupa Revolutia din Octombrie – a influentat la nivel urbanistic toata Europa de Est si a impus functionalismul arhitectural – din necesitatea unei corespondenţe intre arta şi spiritul tehnicii moderne, a clasei muncitoare. Inedita galerie de arta moscovita pastreaza intact stilul acelor ani, astfel ca intrarea in Garage Center (o usa imensa cu insemne sovietice, drapaje de voal rosu, ghizi in uniforme militare) iti da fiori, te transporta inapoi in timp, dar picturile, sculpturile, colajele moderniste te readuc in secolul XXI.

Noul muzeu – daca-l putem numi astfel – a intrat in circuitul turistic al Moscovei si se bucura de un neasteptat succes, fiind preferat de turisti din generatia tanara, dar si de cei mai varstnici, mai mult sau mai putin nostalgici ai controversatei perioade rosii. Pendulul temporal vechi-nou, istorie urbanistica-avangarda artistica a aparut in Germania sub numele de Őstalgia (un joc de cuvinte ce poate fi tradus ca nostalgia dupa est) si se dovedeste a fi si astazi, la doua decenii de la caderea cortinei de fier, o miza semnificativa pentru turismul cultural al capitalelor est-europene.

despre-arta-in-prezent

Slovenia – filarmonica din pestera

Zona litorala a Sloveniei este renumita prin cele peste sase mii de pesteri carstice, unele formate prin secarea raurilor subterane si amenajate de-a lungul anilor pentru a putea fi vizitate de turisti. Cea mai cunoscuta este Postojna, o retea de pesteri lunga de aproape douazeci de kilometri.

Pe langa traseele-labirint parcurse cu barci pneumatice, confortul din hotelul carstic sau aromele din restaurantul subteran, turistii se pot delecta si cu sunetele pesterii. Melomani de toate varstele iau parte in fiecare an la concertele organizate in inima muntelui, intr-o sala imensa, cu o capacitate de zece mii de locuri,  denumita Concert Hall (Koncertna dvorana), unde se ajunge cu ajutorul unui trenulet electric.

Sala gazduieste o stagiune muzicala in toata regula, cu o sectiune speciala dedicata armoniilor contemporane – atat muzica simfonica, cat si jazz, pop-rock sau fusion. Sunt renumite serile de jam-sessions, care grupeaza nume mari din muzica actuala, de la chitara lui Di Meola sau saxofonul lui Garbarek, pana la taraful de tobe si alamuri al lui Bregovic.

Acustica de aici este unica, sunetele ‘se lovesc’ de miile de stalactite si stalagmite, reinterpretand parca refrenele orchestrei intr-o noua gama, atemporala. Iar turistii au redescoperit farmecul adancurilor stravechi datorita ritmurilor moderne, intreaga experienta fiind incalzita de un pahar de vin sloven, servit la temperatura…pesterii.

Turcia – traditie si avangardism peste Bosfor

Pentru vizitatorii orasului Istanbul, chiar si pentru multi dintre locuitorii sai, scena artistica locala era o lume necunoscuta. Nu existau ghiduri, harti sau experti turistici care sa te ia de mana si sa te conduca pe covorul fermecat al artei orientale de azi.

In acest context a fost creat acum doi ani PiST, o initiativa non-profit a artistilor turci, destinata acoperirii lipsei de informatii despre arta contemporana in Istanbul. Grupate sub numele Artist Information, proiectele PiST se bazeaza pe afisaje si birouri mobile orginale, care se remarca printr-un design neconventional. Aceste centre de informare ad-hoc sunt postate in zonele pietonale din pietele centrale, in aeroporturi, gari, statii de metrou, parcuri, in bazar sau in preajma obiectivelor turistice ale celebrului oras intins pe doua continente.

De-asemenea, artistii sunt voluntari intr-un program prin care sustin tururi ale orasului, in care sunt ei insisi ghizi ai unui Constantinopol modern, metropola cosmpolita a culturilor orientale si europene deopotriva.

In plus, artistii organizeaza periodic intalniri cu turistii, unde se dezvolta dialoguri interculturale grupate in jurul marilor teme ale istoriei recente a artei. Majoritatea acestor taifasuri se incing la un ceai si-o narghilea, fie intr-una dintre cafenele din oras, fie pe un

Leave a Reply