Ce sunt fosilele? Cum le recunoastem pe cele pretioase?

Fosilele sunt resturi şi urme ale organismelor din erele geologice îndepărtate, care s-au păstrat până în ziua de azi. În general, doar părţile dure ale organismelor se fosilizează – mai ales oasele, dinţii, cochiliile şi lemnul. Uneori, totuşi, întregul organism poate fi conservat – acest lucru se întâmplă atunci când animalele rămân prinse în chihlimbar, atunci când sunt îngropate în turbă, în smoală naturală sau atunci când sunt prinse în gheaţă. Printre numeroasele descoperiri interesante care au fost făcute în regiunile îngheţate din zona Arcticii, precum nordul Canadei şi Siberia rusească, se numără rămăşiţele perfect conservate de rinoceri şi mamuţi cu lână.

Cele mai multe fosile aparţin organismelor care au trăit în mare. Acest fapt se datorează mâlului, nisipului şi altor sedimente care se pot acumula foarte repede, acoperind potenţiala fosilă De asemenea, eroziunea şi alterarea sunt fenomene care apar pe uscat, dar nu pe fundul mărilor. Astfel se conservă resturile organice, împreună cu sedimentele care le descoperă.

Tipuri de fosile

Fosilele se pot forma în multe feluri, pe lângă situaţia de conservare totală descrisă mai sus. Atunci când un organism moare, părţile sale moi putrezesc destul de rapid sau pot fi mâncate de animalele care se hrănesc cu hoituri. O cochilie sau un os îngropat sub sedimentele de pe fundul mării trebuie să se menţină în echilibru cu mediul înconjurător, pentru a supravieţui ca fosilă. Astfel, o scoică, alcătuită în mare parte din calcit (carbonat de calciu), poate rămâne neschimbată dacă este îngropată în mâl calcaros, care se transformă mai târziu în calcar.

Procesele chimice pot altera adesea resturile organice în timpul fosilizării. Cochiliile de moluşte bivalve şi amoniţii ce se găsesc în rocile argiloase de vârstă jurasică au fost înlocuite de pirită (sulfura de fier). O cochilie de amonit îngropată în nisip cuarţos poate fi dizolvată de fluidele acide. Acest proces lasă o formă goală a cochiliei. Mai târziu, în această cavitate se pot depune minerale noi, formând un mulaj perfect al cochiliei iniţiale.

Multe fosile de plante sunt urme delicate de carbon păstrate pe suprafeţele de depunere. Carbonul negru este tot ce rămâne din materialul vegetal iniţial. În timpul fosilizării, restul de material organic dispare. Fosilele sunt dovezi ale formelor de viaţă dispărute – fără oase, cochilii sau materiale solide. Ele cuprind urme de picioare, urme de deplasare, sanţuri şi excremente. Urmele lăsate de dinozauri permit paleontologilor să calculeze mărimea şi viteza de deplasare a acestor vietăţi.

Fosilele pot fi foarte utile stratigrafilor – geologii care stabilesc vârsta stratelor de rocă. Ele nu pot fi folosite pentru a determina vârsta exactă a rocilor în care sunt prezente, dar, prin analiza fosilelor, rocile din diferite zone pot fi corelate şi puse într-o ordine relativă. Pentru ca o fosilă să poată fi folosită în acest fel, ea trebuie să aparţină unei specii de animale care a trăit doar pentru o scurtă perioadă de timp şi trebuie să fi cunoscut o largă răspândire geografică, astfel încât roci aflate la mari distanţe să poată fi corelate.

Amonitul

Amonitul este o specie de moluscă marină disparută, aparţinând clasei Cephalopoda. Această clasă include calamarii, caracatiţele, nautilii şi belemniţii. O cochilie de amonit prezintă o spirală specifică, dar nu la fel ca una de melc. Răsucirea se face într-un plan drept şi coboară în mod egal spre centru, pe ambele părţi. Unii amoniţi au cochilii drepte sau parţial răsucite. De obicei, o cochilie de amonit are un diametru de unul sau doi centimetri, dar unele au crescut până la peste un metru.

Cochilia este divizată în mai multe camere. Aproape de deschidere se află o cavitate mai largă, în care trăia animalul asemănător cu calmarul. În spatele acesteia, există mai multe camere mici. Ele erau umplute cu gaz sau cu apă, pentru a controla plutirea. La exterior, cochiliile amoniţilor erau decorate cu coaste radiare, tuberculi (noduri) şi creste. Pe cochilie, se pot observa şi liniile de sutură asemănătoare unor volănaşe, cu rol de a separa camerele.