Denisa
26 decembrie, 2021
Cartagina a fost fondată în secolul al IX-lea î.Hr. în Golful Tunis. Începând cu secolul al VI-lea, s-a dezvoltat într-un imperiu comercial mare care acoperea o mare parte din Marea Mediterană și a fost casa unei civilizații strălucite. În cursul lungilor războaie punice, Cartagina a ocupat …
Denisa
16 decembrie, 2021
Este un fenomen fizic ce se manifestă natural prin care corpurile se atrag reciproc, cu o forță ce depinde de greutatea acestora dar și de distanța dintre ele. Face parte din cele patru interacțiuni fundamentale, pe lângă interacțiunea electromagnetică, interacțiunea nucleară tare și interacțiunea nucleară slabă. …
În Evul Mediu fiecare îşi cunoştea bine rolul. Ţăranii munceau pământul, negustorii făceau comerţ, iar cavalerii luptau călare. Cavalarul este un luptător care slujea un senior şi care lupta adesea călare. Cavalerii şi-au căpătat faima prin faptul că erau fie prieteni, fie duşmani ai regelui. Cavaleria …
Fosilele sunt resturi şi urme ale organismelor din erele geologice îndepărtate, care s-au păstrat până în ziua de azi. În general, doar părţile dure ale organismelor se fosilizează – mai ales oasele, dinţii, cochiliile şi lemnul. Uneori, totuşi, întregul organism poate fi conservat – acest lucru …