Ecosistemul – Cum putem avea grijă de acesta?

Ecosistemul desemnează totalitatea animalelor şi plantelor care trăiesc într-un mediu dat, definit prin luminozitate, temperatură, umiditate şi compoziţia solului. În orice ecosistem, interacţiunilr dintre organismele vii şi mediu sunt numeroase şi esenţiale pentru menţinerea acestuia. Organismele vii interacţionează cu indivizi din aceeaşi specie în scopuri de repoducere, creştere a progeniturilor, competiţie pentru hrană sau pentru teritoriu şi cu cele din alte specii în scopuri de competiţie, prădătorism.

Ecosistemul în sine se referă la comunitatea de elemente biotice (totalitatea factorilor înzestraţi cu viaţă) şi abiotice (totalitatea factorilor fără viaţă). Factorii abiotici ai mediului formează biotopul. Acesta cuprinde substratul: elemente minerale şi organice şi factorii climatici: lumina, temperatura, umiditate, vant. Factorii biotici formează biocenoza, fiind reprezentată de populaţiile de plante şi animale din specii diferite, care trăiesc într-un biotop.

Prădătorii (carnivorele) asigură menţinerea populaţiilor de erbivore la un nivel îndeajuns de scăzut pentru a păstra echilibrul biologic. Această relaţie între pradă şi prădător ilustrează organizarea internă a unui lanţ trofic, în vârful căruia se situează animalele de pradă, cum este leul în savană, care nu sunt, la rândul lor, prada altor prădători.

Un ecosistem poate fi definit şi studiat la diferite niveluri, cum ar fi cel dintr-un trunchi de copac sau o pădure, dintr-o baltă, râu sau dintr-un ocean (ex: nufărul creşte în bălţi şi lacuri, stejarul în pădurile din zona de câmpie, râma în mediul subteran, ştiuca în mediul acvatic etc.). Dacă luăm în considerare organismele vii dintr-un deşert sau de pe o banchiză, vom descoperi că acestea diferă mult unele de altele fiind adaptate particularităţilor mediului de viaţă.

Exemple: Vidra europeană are un regim alimentar alcătuit cu precădere din peşti. Este uşor adaptabilă la resursele alimentare din mediul său cum ar fi: păsări, broaşte, rozătoare, insecte sau crustacee. Se întâlneşte în mediile acvatice, adăpostindu-se sub pietre, în masive acoperite cu buruieni şi arbuşti pitici.

Dolmene şi menhire

Dolmenele şi menhirele sunt monumente megalitice, adică aveau rol de monument funerar. Ele au fost construite în perioada neoliticului, penultima epocă a preistoriei. De ce se numesc megalitice? Cuvântul megalit este format din două cuvinte greceşti: mega care înseamnă mare şi litos care înseamnă piatră. Cu alte cuvinte, megaliţii sunt mari construcţii de piatră. Construcţiile megalitice puteau fi construite în mai multe feluri. Cel mai simplu tip este menhirul, care era construit dintr-o piatră mare neprelucrată şi prelungă dispusă vertical. Un alt tip este dolmenul, care alcătuit dintr-o piatră plată aşezată orizontal pe două pietre alungite verticale. Aceasta se aseamănă cu o masă.

Megaliţii sunt întâlniţi în multe locuri, chiar şi în România. Cele mai renumite se află în Anglia şi sunt cunoscute cu numele de Stonehenge. Stonehenge a fost construit în patru faze începând din anul 2400 î.Hr. ajungând la forma pe care o cunoaştem azi în anul 1700 î.Hr. În Stonehenge, dolmenele şi menhirele sunt aşezate sub forma a patru cercuri concentrice. Aceste cercuri au primit denumirea de cromleh. Cromlehul Stonhenge a fost construit în câmpia Witshire, cea mai înaltă din regiune dintre toate şesurile din sudul Angliei. Chiar pe această câmpie au fost înălţate cele mai mari concentrări preistorice.

Autorul şi intenţia cu care au fost construite aceste monumente nu este cunoscută, totuşi se crede că oamenii preistorici au fost creatorii.

Aripile fluturilor sunt făcute din mii de solzi mici, care se suprapun unui cadru de vene – un pic asemănător plăcilor ceramice de pe acoperișul unei case. Unii solzi conțin pigmenți de culoare, în timp ce altele sunt translucide şi crează culoare prin refractare şi răspândirea luminii. Un fluture are patru aripi; două aripi în prim-plan şi două în spate. De obicei partea din față și din spate a aripilor au, modele diferite. Părţile inferioare sunt adesea concepute pentru a ajuta fluturele să se camufleze atunci când acesta se odihneşte – cum ar fi frunzele verzi pestriţe pe vârf portocaliu – ca fluturii să se odihnească cu aripile lor închise.

Dacă totuşi observaţi un fluture care stă cu aripile sale deschise, acesta absoarbe lumina de la soare, cu scopul de a-şi ridica temperatura corpului. Fluturii păun folosesc modelele ochi pe aripile lor pentru a speria prădători. Aripile sunt foarte delicate și de multe ori se rup, dar totuşi ar trebui să fie o mulțime de deteriorări pentru a îi opri din zbor. Solzii care conţin pigmenţi coloraţi se pot estompa, de asemenea, în lumina soarelui. Dacă un fluture pare palid acesta ar putea fi aproape de sfârșitul duratei sale de viață. Uneori, pigmenții de culoare se pot schimba şi variaţii rare apar cum ar fi fluturii de cupru cu aripi albe în loc de portocaliu. Există deseori modele de ultraviolete în aripile pe care noi nu le putem vedea, dar care pot fi, eventual, văzute de către alţi fluturi.